Translate this Page
Începând din această primăvară, consumatorii care folosesc un card de credit sau debit pentru a achita facturile acestora de canalizare, ape pluviale, și apă curentă online, telefonic, sau prin plată automată vor achita un comision de procesare a plății. Acest comision este încasat de către furnizorul de plăți online, nu de către Primăria Portland.
Pentru a evita acest comision, consumatorii pot face o plată electronică direct din contul bancar al acestora.Acest fel de plată se numește Casă de compensare automată (Automated Clearing House, ACH). Consumatorii pot face o plată de tip ACH online sau telefonic. Consumatorii care achită prin metoda de plată automată pot trece la metoda de plata ACH pentru a evita un comision recurent de procesare a plății. Plata cu numerar, cec, sau ordin de plată se poate face în continuare fără comision.
Comisioane de procesare a plăților
Pentru ce fel de plăți se încasează comisioane de procesare?
Se încasează comisioane de procesare doar pentru plăți cu cardul de credit sau debit.
Ce comisioane se percep pentru plata cu cardul de credit sau debit?
Când achitați cu un card de credit sau debit, comisionul de procesare a plății este2.95%din suma tranzacționată. De exemplu, dacă achitați o sumă de $100 cu cardul dumneavoastră de credit sau debit, veți plăti un comision de $2.95. Comisionul minim de procesare a plății este de $1.25 când achitați cu un card de credit sau debit.
Cum pot evita comisionul de procesare a plății?
Comisionul de procesare se aplică doar plăților cu card de credit sau debit. Pentru a evita acest comision, folosiți o altă metodă de plată.
- Faceți o plată de tip ACH direct din contul dumneavoastră bancar folosind pagina noastră web de facturare, opțiunea de plată unică online, sau linia noastră telefonică de plată automată.
- Achitați prin expedierea cu ajutorul serviciului poștal a unui cec sau unui ordin de plată.
- A Achitați prin expedierea cu ajutorul serviciului poștal a unui cec sau unui ordin de plată.
- Setați plăți online ale facturilor direct din contul dumneavoastră bancar către Biroul de Apă Portland.
Mi se va percepe comisionul de procesare dacă folosesc plata automată?
Dacă plata automată se efectuează cu un card de credit sau debit, vi se va percepe comisionul de procesare a plății. Puteți evita acest comision dacă alegeți metoda ACH în schimbul celei de plată automată înainte de data scadentă a plății automate. Pentru aceasta, autentificați-vă pe pagina noastră de facturare și actualizați metoda salvată de plată. Găsiți instrucțiuni detaliate pentru actualizarea metodei de plată în partea de jos a acestei pagini cu întrebări adresate frecvent.
Există o limită maximă pentru o plată cu cardul de credit sau debit?
Da. Limita maximă a unei plăți cu cardul de credit sau debit este de $10.000 pe tranzacție.
Cum vor apărea comisioanele de procesare a plăților pe extrasul dumneavoastră de cont bancar
Cine percepe comisionul de procesare a unei plăți?
Comisioanele de procesare a plăților sunt încasate de și achitate către Invoice Cloud, furnizorul nostru de plată online a facturilor. Primăria Portland nu primește nicio sumă de bani încasată drept comision de procesare a unei plăți.
Dacă voi continua să plătesc facturile cu cardul de credit sau debit, cum vor apărea sumele încasate pe extrasul meu de cont? Vor fi noul comision de procesare a plății și suma încasată pentru factura de canalizare, ape pluviale, și apă curentă combinate într-o valoare totală?
Când achitați factura cu un card de credit sau debit, veți vedea două tranzacții separate pe extrasul dumneavoastră de cont. Suma încasată pentru comisionul de procesare a plății va apărea ca “Invoice Cloud” pe extrasul dumneavoastră de cont. Suma încasată pentru factură va apărea ca “Portland Water Bureau” pe extrasul dumneavoastră de cont.
Dacă trec la modul de plată de tip ACH, cum va apărea suma încasată pe extrasul meu de cont bancar?
Plata dumneavoastră va apărea ca “Portland Water Bureau” pe extrasul dumneavoastră de cont.
Plăți returnate sau retrase
Dacă anulez plata cu cardul de credit sau debit, se va modifica de asemenea și comisionul de procesare a plății?
Comisionul de procesare a plății nu va fi returnat sau creditat dacă retrageți plata facturii de canalizare, ape pluviale, și apă curentă.
Actualizarea metodei dumneavoastră de plată
Cum înlocuiesc metoda de plată automată cu cea de tip ACH pe pagina web de facturare?
- Pe bara din partea de sus a ecranului unde apare Account Details selectați Payment Options. Apoi selectați Auto Pay din meniul derulant.
- Pe ecranul Payment Method dați click pe Add New Bank.
- Pe formularul New Bank introduceți informațiile contului bancar pe care doriți să-l folosiți pentru plățile de tip ACH.
- Odată ce ați introdus informațiile dumneavoastră de plată, dați click pe căsuța din dreapta opțiunii Default pentru a seta această opțiune drept metoda de plată automată. Apoi dați click pe Save Bank Information pentru a finaliza modificarea.